Bucovina între 1918 și 1940 – cine locuia, de fapt, în nord și în sud?
Recensământul din 1930 ne arată o Bucovină mult mai complicată decât formulele „românească” sau „ucraineană”: două mari zone etnice, orașe multietnice și o frontieră lingvistică deloc perfectă.
În articolul precedent am văzut de ce anul 1918 putea fi interpretat diferit de români și de ucraineni. Dar înainte să discutăm anul 1940 trebuie să răspundem la o întrebare mai simplă:
Cine locuia efectiv în Bucovina?
Răspunsul „români și ucraineni” este corect, dar insuficient. Pentru a înțelege problema teritorială trebuie să vedem nu numai câți erau, ci mai ales unde locuiau.
1. Bucovina interbelică avea peste 850.000 de locuitori
Recensământul general al populației României din 29 decembrie 1930 oferă cea mai importantă fotografie demografică a Bucovinei interbelice. Provincia istorică avea aproximativ 853.000 de locuitori. După apartenența etnică declarată, principalele comunități erau:
| Grup | Număr aproximativ | Procent |
|---|---|---|
| Români | 379.691 | 44,5% |
| Ucraineni / ruteni | aprox. 249.000 | aprox. 29% |
| Evrei | 92.492 | 10,8% |
| Germani | 75.533 | 8,9% |
| Alții | polonezi, maghiari, ruși etc. | restul populației |
44,5% români și aproximativ 29% ucraineni nu înseamnă că în fiecare sat sau județ găseam aproximativ această proporție.
Distribuția geografică era profund inegală.
2. Bucovina avea, în linii mari, un nord ucrainean și un sud românesc
Dacă privim harta localităților, apare o structură mult mai clară decât cea sugerată de procentul întregii provincii. În nord și nord-vest existau mari zone rurale cu populație ucraineană/ruteană majoritară. În sud domina populația românească. Dar între cele două zone nu exista o linie perfectă. Localități românești se întindeau spre nord, până în apropierea Cernăuțiului, iar așezări ucrainene coborau spre sud, inclusiv în direcția Siretului.
O sursă ucraineană de referință descrie o linie etnografică aproximativă care traversa Bucovina de la zona montană până spre Cernăuți și frontiera Basarabiei. Dar aceeași sursă observă două lucruri importante: spre sud exista o prelungire de așezări ucrainene până în zona Siretului; iar așezările românești ajungeau spre nord până în apropierea Cernăuțiului.
3. Putem chiar împărți aproximativ Bucovina în două zone etnografice
Dacă folosim această delimitare etnografică și datele recensământului din 1930, diferența devine spectaculoasă.
| Zona nordică | Zona sudică | |
|---|---|---|
| Suprafață | aprox. 5.300 km² | aprox. 5.140 km² |
| Populație | aprox. 460.000 | aprox. 390.000 |
| Ucraineni | aprox. 65% | aprox. 9,5% |
| Români | aprox. 11,5% | aprox. 64% |
| Evrei | aprox. 12% | aprox. 10% |
| Germani | aprox. 5% | aprox. 11% |
Imaginea este mult mai clară acum. Bucovina nu era o regiune omogenă. Avea două mari zone etnografice, una predominant ucraineană și alta predominant românească, peste care se suprapuneau orașe și comunități multietnice.
4. Dar nici această împărțire în două nu este perfectă
Ar fi tentant să tragem pur și simplu o linie pe hartă și să spunem:
de aici în sus – ucraineni;
de aici în jos – români.
Realitatea locală era mai complicată. Existau sate românești în nord și sate ucrainene în sud. Existau zone de contact în care cele două populații trăiau una lângă alta. Iar orașele aveau adesea o structură complet diferită de mediul rural din jurul lor.
5. Cernăuțiul este exemplul perfect
În 1930, Cernăuțiul avea aproximativ 112.000 de locuitori. Era unul dintre cele mai mari orașe ale României interbelice. Dar Cernăuțiul nu putea fi descris simplu drept un „oraș românesc” sau „oraș ucrainean”. Era unul dintre cele mai cosmopolite orașe ale regiunii. Comunitatea evreiască era deosebit de numeroasă: recensământul din 1930 înregistra peste 42.000 de evrei în oraș, aproximativ 38% din populație. Alături de ei trăiau români, ucraineni, germani și polonezi.
Chiar dacă o regiune rurală avea o majoritate clară, orașul principal putea avea o structură complet diferită.
Cernăuțiul era capitala întregii Bucovine și, în același timp, un oraș fără o singură identitate etnică dominantă simplu de transformat într-o frontieră.
6. Și aici trebuie să fim atenți cu recensământul românesc din 1930
Recensământul din 1930 este o sursă fundamentală. Dar nu trebuie tratat ca un instrument infailibil. Statisticile privind naționalitatea și limba maternă au fost contestate de unele organizații ale minorităților și de o parte a istoriografiei ulterioare. Sursele ucrainene, de exemplu, consideră că recensământul românesc a subestimat numărul ucrainenilor și compară rezultatul din 1930 cu proporția mai ridicată înregistrată pentru limba ruteană în recensământul austriac din 1910. Cele două recensăminte nu măsurau însă exact același lucru.
În 1910, administrația austriacă folosea în principal categoria Umgangssprache – limba de uz curent. Recensământul românesc din 1930 înregistra separat neamul, limba maternă și religia.
O diferență statistică nu demonstrează automat nici o schimbare demografică reală de aceeași mărime, nici o falsificare.
Metodologia recensămintelor era diferită.
7. Bucovina interbelică era împărțită în cinci județe
România păstrează regiunea în cadrul sistemului său administrativ, dar fosta provincie austriacă este împărțită în județe.
În 1930, Bucovina cuprindea în principal:
- județul Cernăuți;
- județul Storojineț;
- județul Rădăuți;
- județul Suceava;
- județul Câmpulung.
Aceste județe erau împărțite la rândul lor în plăși. Harta etnică nu urma perfect granițele administrative.
8. Nordul Bucovinei nu însemna doar Cernăuți
Zona predominant ucraineană continua spre nord și vest prin localitățile de pe Prut, Nistru și Ceremuș și prin regiunile locuite de huțuli. În multe dintre aceste sate, populația ucraineană era covârșitor majoritară. Orașele puteau însă avea populații evreiești, germane, poloneze sau românești mult mai numeroase decât satele din jur. Vijnița oferă un exemplu spectaculos: recensământul din 1930 înregistra aproximativ 70% populație evreiască în oraș. Mediul urban și mediul rural puteau astfel avea două profiluri etnice foarte diferite.
9. Sudul Bucovinei era predominant românesc
În partea sudică a provinciei, populația românească devenea dominantă. Suceava, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și zonele rurale din jur formau nucleul românesc al Bucovinei interbelice. Dar nici sudul nu era complet omogen. Existau comunități germane importante, comunități evreiești în orașe și localități ucrainene sau mixte. Moștenirea celor 143 de ani de administrație habsburgică rămânea vizibilă.
10. Așadar, cine „avea dreptate” în 1918?
Datele demografice nu produc singure un verdict politic. Ele explică însă de ce existau două argumente diferite.
| Dacă folosim… | Observăm… |
|---|---|
| istoria politică | întreaga Bucovină fusese parte a Moldovei până în 1775 |
| provincia administrativă | Bucovina funcționase timp de generații ca un teritoriu distinct |
| demografia întregii provincii | românii reprezentau cel mai numeros grup în 1930 |
| demografia locală | nordul avea întinse zone majoritar ucrainene, iar sudul întinse zone majoritar românești |
Tocmai de aceea istoria Bucovinei nu încape confortabil într-un singur slogan.
11. Și acum ajungem la problema anului 1940
Toată această geografie devine importantă în momentul în care Uniunea Sovietică revendică nordul Bucovinei. Sovieticii puteau indica existența unei populații ucrainene numeroase în nord. Dar exista o problemă istorică:
nordul Bucovinei nu făcuse parte anterior din Imperiul Rus.
Fusese parte a Moldovei până în 1775, apoi a Imperiului Habsburgic și, după 1918, a României. Prin urmare, revendicarea sovietică asupra nordului Bucovinei avea o natură diferită de revendicarea asupra Basarabiei.
chiar dacă discutăm argumentul etnic privind nordul Bucovinei, același argument nu explică automat ocuparea Ținutului Herța.
Herța nu aparținuse Bucovinei habsburgice.
Nu fusese inclusă în provincia Bucovina din 1775–1918.
Și urmase fără întrerupere traseul politic Moldova → România.
12. Harta din 1930 ne pregătește, așadar, două întrebări diferite
Pentru nordul Bucovinei, întrebarea istorică este:
ce greutate trebuie acordată apartenenței istorice a teritoriului și ce greutate trebuie acordată structurii etnice locale din secolul XX?
Pentru Herța, întrebarea este diferită:
de ce ajunge URSS să ocupe în 1940 un teritoriu care nu făcea parte nici din Basarabia, nici din Bucovina habsburgică?
Cele două probleme nu trebuie amestecate.
Bucovina interbelică nu era nici complet românească, nici complet ucraineană. Era o regiune în care geografia populației conta enorm. Nordul avea o puternică majoritate ucraineană în numeroase zone rurale. Sudul avea o puternică majoritate românească. Între ele existau zone mixte, iar marile orașe aveau structuri multietnice.
O singură cifră pentru întreaga Bucovină ascunde tocmai informația de care avem nevoie pentru a înțelege disputa teritorială.
Concluzie
Recensământul din 1930 arată o Bucovină de aproximativ 853.000 de locuitori.
Românii reprezentau cel mai numeros grup al provinciei, aproximativ 44,5%, iar ucrainenii/rutenii aproximativ 29%.
Dar distribuția geografică spune mult mai mult decât aceste procente.
În zona etnografică nordică, ucrainenii reprezentau aproximativ 65% din populație.
În zona sudică, românii reprezentau aproximativ 64%.
Între cele două existau sate și regiuni mixte, iar Cernăuțiul era un mare oraș multietnic.
Harta demografică explică de ce nordul Bucovinei putea deveni obiectul unei dispute româno-ucrainene. Dar ea nu explică încă de ce URSS a luat teritoriul în 1940 – și cu atât mai puțin de ce a ocupat și Herța.
Surse și lecturi recomandate
Institutul Central de Statistică – Recensământul general al populației României din 29 decembrie 1930
Volumele dedicate neamului, limbii materne, religiei și structurii teritoriale a populației.
Atlas istoric al Bucovinei
Editura Academiei Române, 2018.
Include hărți ale Bucovinei interbelice și harta etnică bazată pe recensământul din 1930.
Encyclopedia of Ukraine – „Bukovyna”
Utilă inclusiv pentru perspectiva ucraineană asupra delimitării etnografice dintre nordul și sudul Bucovinei:
https://www.encyclopediaofukraine.com/display.asp?linkpath=pages%5CB%5CU%5CBukovyna.htm
Philippe Henri Blasen – „Jewish Economic Life in Interwar Bukovina”
Archiva Moldaviae, 2024.
Pentru structura socială și economică a Bucovinei și datele privind populația Cernăuțiului.
Ethnolinguistic Maps of South-Eastern Europe Project
Reconstituiri cartografice bazate pe datele recensământului românesc din 1930.
Pactul Molotov–Ribbentrop privea Basarabia, nu Bucovina. Totuși, în iunie 1940, ultimatumul sovietic cere și nordul Bucovinei. Vom compara textul pactului, nota ultimativă sovietică, argumentele Moscovei și harta teritoriilor ocupate pentru a vedea cum apare Bucovina într-o negociere care pornise de la Basarabia.