Ierusalim – o istorie zbuciumata

Au citit asta: 403

Ierusalimul în Antichitate – De la origini până la cucerirea romană

Ierusalimul este un oraș sacru, vechi de mii de ani, cu o semnificație imensă pentru mai multe civilizații și religii. Vom explora primele perioade ale istoriei sale, cu accent pe cine a stăpânit orașul de-a lungul vremii și pe evoluția lui ca centru religios și cultural.

Primele așezări și populația canaanită (3000 î.Hr. – 1800 î.Hr.)

Ierusalimul are o istorie ce începe din mileniul al III-lea î.Hr., când se crede că era locuit de triburi canaanite. Orașul este menționat pentru prima dată în surse egiptene sub numele de Urusalim sau Rusalimum în jurul anului 2000 î.Hr., cu referire la un oraș-stat supus Egiptului.

Semnificația geografică: Așezat strategic între valea Kidron și colinele înalte ale Iudeii, Ierusalimul era un punct de apărare și un loc bine situat pentru comerț și contact între diferitele triburi.
Populația: Locuitorii erau în principal canaaniți, care practicau un cult politeist și venerau zeități precum El și Baal.

Perioada egipteană și controlul triburilor (1800 î.Hr. – 1000 î.Hr.)

În perioada mijlocie a Epocii Bronzului, Ierusalimul a devenit un oraș-stat sub influență egipteană. Faraonii egipteni aveau un control indirect asupra zonei, iar Ierusalimul trimitea tribut și se supunea Egiptului.

Faraonii și suzeranitatea: Domnia egipteană era menționată în documente antice, precum scrisorile de la Amarna, în care conducătorii locali cereau ajutor de la Egipt împotriva altor triburi amenințătoare.
Structura socială: Orașul era condus de lideri locali, dar tributul și regulile impuse de Egipt limitau independența Ierusalimului.

Domnia lui David și perioada israelită (1000 î.Hr. – 930 î.Hr.)

Conform Vechiului Testament, Ierusalimul a fost cucerit de regele David, care l-a transformat în capitala Regatului Israel. Aceasta a fost o perioadă de transformare profundă, în care orașul devine centrul spiritual al poporului evreu.

Transformarea în capitală: După cucerirea orașului, David l-a transformat în capitala regatului său și a adus Chivotul Legământului, consolidând semnificația religioasă a orașului.
Templul lui Solomon: Fiul lui David, regele Solomon, a construit primul Templu în jurul anului 957 î.Hr., un lăcaș de cult grandios, considerat locuința lui Dumnezeu pe Pământ.
Religie și cultură: Templul lui Solomon a devenit centrul cultului iudaic, iar Ierusalimul a intrat într-o perioadă de prosperitate și stabilitate sub domnia israelită.

Perioada asiriană și babiloniană (740 î.Hr. – 538 î.Hr.)

După ce regatul Israel s-a divizat în Regatul Israelului și Regatul lui Iuda, Ierusalimul a devenit capitala Regatului lui Iuda, fiind supus unor amenințări continue din partea imperiilor puternice din regiune.

Asirienii și cucerirea nordului: Asirienii au cucerit Regatul Israelului în 722 î.Hr., dar Ierusalimul a rămas independent pentru o perioadă.
Cucerirea babiloniană: În 587 î.Hr., babilonienii conduși de regele Nabucodonosor al II-lea au cucerit Ierusalimul, au distrus Templul lui Solomon și au deportat o parte a populației în exilul babilonian.
Impact cultural și religios: Pierderea Templului și deportarea au avut un impact devastator asupra populației evreiești, fiind un moment de cotitură în istoria iudaismului.

Perioada persană și reconstruirea Templului (538 î.Hr. – 332 î.Hr.)

În 538 î.Hr., Cirus cel Mare al Imperiului Persan a cucerit Babilonul și le-a permis evreilor să se întoarcă în Ierusalim, începând o perioadă de reconstrucție și renaștere.

Reconstruirea celui de-al Doilea Templu: Evreii au reconstruit Templul în anul 516 î.Hr., sub îndrumarea lui Zorobabel, restabilind Ierusalimul ca centru religios.
Administrație persană: Ierusalimul era administrat de oficiali locali sub dominația persană, iar evreii aveau o oarecare autonomie religioasă și culturală.
Renașterea vieții religioase: Ierusalimul a devenit din nou un loc de pelerinaj și cult, iar viața religioasă s-a intensificat în jurul celui de-al Doilea Templu.

Perioada elenistică – De la Alexandru cel Mare la Revolta Macabeilor (332 î.Hr. – 164 î.Hr.)

După cucerirea regiunii de către Alexandru cel Mare în 332 î.Hr., Ierusalimul a fost influențat de cultura greacă. Această perioadă a fost marcată de conflicte între tradiția iudaică și cultura elenistică.

Domnia Ptolemeilor și Seleucizilor: După moartea lui Alexandru, orașul a fost disputat între dinastiile Ptolemeică (Egipt) și Seleucidă (Siria), fiind adesea un punct de tensiune.
Revolta Macabeilor: În 167 î.Hr., regele Antioh al IV-lea Epifanes a încercat să impună cultul zeilor greci în Ierusalim, ceea ce a declanșat Revolta Macabeilor. Revolta a avut succes, iar orașul a devenit independent pentru o scurtă perioadă sub dinastia hasmoneilor.

Dinastia Hasmoneilor și independența scurtă (164 î.Hr. – 63 î.Hr.)

După succesul Revoltei Macabeilor, dinastia hasmoneilor a stabilit un regat evreiesc independent cu Ierusalimul drept capitală. Aceasta a fost o perioadă de prosperitate și expansiune teritorială.

Consolidarea iudaismului: Hasmoneii au reconstruit și extins orașul, stabilind Ierusalimul ca un centru puternic al culturii și religiei evreiești.
Tensiuni interne: Dinastia hasmoneilor a fost marcată de conflicte interne și rivalități, ceea ce a slăbit independența Ierusalimului.

Cucerirea romană și sfârșitul independenței (63 î.Hr.)

În 63 î.Hr., generalul roman Pompei a cucerit Ierusalimul, marcând începutul dominației romane asupra orașului. Aceasta a încheiat epoca de independență a orașului și a deschis calea pentru o perioadă de influență romană, dar și de tensiuni crescânde între evrei și stăpânirea imperială.

Controlul roman: Ierusalimul a devenit un punct strategic pentru Imperiul Roman în provincia Iudeea.
Tensiuni religioase și culturale: Influența romană a creat conflicte între tradițiile evreiești și politicile impuse de Roma, pregătind terenul pentru viitoarele revolte evreiești.

Ierusalimul în Evul Mediu – De la stăpânirea romană la epoca cruciadelor

După cucerirea romană din 63 î.Hr., Ierusalimul a intrat într-o perioadă turbulentă, în care orașul a fost distrus și reconstruit, iar diverse puteri s-au succedat în controlul asupra lui. Vom explora stăpânirile succesive și rolul Ierusalimului ca centru religios și politic, de la perioada romană până la Cruciade.

Ierusalimul sub stăpânirea romană (63 î.Hr. – 330 d.Hr.)

După cucerirea romană, Ierusalimul a fost integrat în provincia romană Iudeea. Această perioadă a fost marcată de tensiuni constante între autoritățile romane și populația evreiască, culminând cu o serie de revolte.

Domnia lui Irod cel Mare: Irod a fost instalat ca rege client de către romani, iar în timpul domniei sale, Ierusalimul a cunoscut o perioadă de dezvoltare. Irod a reconstruit Templul și a construit fortificații impresionante, inclusiv fortăreața Masada.
Prima Revoltă Evreiască și distrugerea Templului: În anul 70 d.Hr., după o revoltă majoră, romanii, sub conducerea lui Titus, au distrus cel de-al Doilea Templu și au decimat orașul. Această distrugere a dus la o dispersare masivă a populației evreiești.
Răscoala lui Bar Kohba: Între anii 132-136, evreii s-au revoltat din nou sub conducerea lui Simon Bar Kohba. După suprimarea revoltei, romanii au reconstruit orașul ca o colonie romană numită Aelia Capitolina, interzicând evreilor accesul în Ierusalim.

Ierusalimul bizantin (330 – 638)

După convertirea împăratului Constantin la creștinism, Ierusalimul a devenit un oraș creștin de o importanță enormă, fiind legat de viața lui Iisus. Aceasta a fost o perioadă de reconstrucție și de transformare a Ierusalimului într-un loc de pelerinaj pentru creștini.

Biserica Sfântului Mormânt: Împărăteasa Elena, mama lui Constantin, a inițiat construcția Bisericii Sfântului Mormânt, finalizată în 335. Aceasta a devenit cel mai important loc de pelerinaj creștin.
Ierusalimul ca centru creștin: Orașul a devenit un centru religios, cu numeroase biserici și mănăstiri construite de-a lungul timpului. Creștinismul a influențat puternic arhitectura și viața culturală a orașului.
Toleranța religioasă și tensiuni religioase: În timpul dominației bizantine, au existat perioade de toleranță față de comunitățile evreiești și samariteni, dar și conflicte, culminând cu persecuții și interzicerea accesului evreilor la anumite zone din Ierusalim.

Cucerirea musulmană (638 – 1099)

În 638, Ierusalimul a fost cucerit de califul Umar ibn al-Khattab, inaugurând perioada stăpânirii musulmane. Acest eveniment a transformat orașul într-un centru religios și cultural important și pentru Islam.

Tratatul de la Ierusalim: Conform tradiției, califul Umar a încheiat un tratat prin care a garantat libertatea religioasă pentru creștini și iudei, stabilind o coexistență între comunități.
Construirea Domului Stâncii și a Moscheii Al-Aqsa: În 691, califul Abd al-Malik a construit Domul Stâncii pe Muntele Templului, urmat de Moscheea Al-Aqsa, consolidând importanța Ierusalimului pentru lumea islamică. Domul Stâncii este considerat a treia mare moschee din Islam și atrage numeroși pelerini musulmani.
Ierusalimul ca centru islamic: Sub dominația omeyyadă și apoi sub abbasizi, orașul a fost un centru de învățătură și pelerinaj islamic. Deși a fost mai mic decât Damascul sau Bagdadul, Ierusalimul a avut un rol cultural și spiritual important.

Ierusalimul în perioada cruciadelor (1099 – 1187)

În 1099, prima cruciadă a dus la cucerirea Ierusalimului de către cavalerii cruciați, care au înființat Regatul Ierusalimului, un stat cruciat ce a controlat orașul timp de aproape un secol.

Masacrul din Ierusalim: În timpul cuceririi orașului, cruciații au masacrat numeroși musulmani și evrei, transformând Ierusalimul într-un oraș creștin sub control european.
Regatul Ierusalimului: Ierusalimul a devenit capitala regatului cruciat, iar Biserica Sfântului Mormânt a fost restaurată și extinsă pentru a primi pelerinii creștini. Aceasta a fost o perioadă de reconstrucție și întărire a Ierusalimului ca oraș creștin.
Coexistența forțată: Deși cruciații au controlat orașul, mulți creștini locali și evrei au continuat să trăiască în împrejurimile Ierusalimului, iar comerțul cu lumea musulmană a continuat în anumite perioade.

Recucerirea Ierusalimului de către Saladin (1187)

În 1187, Saladin, sultanul Egiptului și Siriei, a recucerit Ierusalimul de la cruciați în bătălia de la Hattin. Aceasta a marcat sfârșitul Regatului Ierusalimului și revenirea orașului sub control musulman.

Recucerirea pașnică: Saladin a recucerit orașul fără să permită un masacru, permițând creștinilor să părăsească orașul în siguranță. Acest gest a fost văzut ca o mișcare diplomată și simbolică, Saladin dorind să arate diferența față de modul în care cruciații au tratat populația musulmană în 1099.
Restaurarea locurilor sacre musulmane: Domul Stâncii și Moscheea Al-Aqsa au fost restaurate, iar Ierusalimul a revenit la statutul de oraș islamic major.
Rolul lui Saladin: Saladin a devenit o figură legendară în lumea musulmană și creștină, iar recucerirea Ierusalimului a fost un simbol al unității și forței islamului împotriva cruciaților.

Ierusalimul sub stăpânirea mamelucilor (1250 – 1517)

După o perioadă de control fluctuant între cruciați și musulmani, mamelucii au stabilit o dominație stabilă asupra Ierusalimului, transformând orașul într-un important centru religios și comercial.

Renovarea și protecția locurilor sacre: Mamelucii au inițiat numeroase lucrări de restaurare și au consolidat zidurile orașului, punând accent pe locurile de cult musulmane.
Dezvoltarea comercială: Ierusalimul a fost un nod de legătură pentru rutele comerciale între Asia, Africa și Europa, fapt ce a adus o perioadă de prosperitate pentru oraș.
Viața religioasă: S-au construit numeroase școli și instituții religioase, consolidându-se rolul orașului ca un loc de pelerinaj pentru musulmani și un centru de educație.

Ierusalimul modern și contemporan – Din perioada otomană până în prezent

De-a lungul epocilor moderne și contemporane, Ierusalimul a fost marcat de schimbări politice și religioase majore. Acest articol va analiza stăpânirile otomane, britanice, conflictele dintre evrei și arabi în secolul XX, precum și disputele internaționale legate de Ierusalim.

Ierusalimul sub stăpânirea otomană (1517 – 1917)

În 1517, Imperiul Otoman a cucerit Ierusalimul de la mameluci, deschizând o eră de aproximativ 400 de ani de dominație otomană. Orașul a fost reorganizat administrativ, fiind inclus în provincia Damascului, iar apoi a fost parte din Sangeacul Ierusalimului.

Sultanul Soliman Magnificul și restaurările: În secolul al XVI-lea, sultanul Soliman Magnificul a restaurat zidurile orașului, care rămân în mare parte intacte până astăzi. Au fost efectuate lucrări de reabilitare a locurilor sacre și a infrastructurii de apă.
Dezvoltarea comunităților religioase: În această perioadă, comunitățile musulmane, creștine și evreiești coexistau relativ pașnic, deși comunitățile non-musulmane plăteau un impozit special. S-au construit sinagogi și biserici, iar Ierusalimul a devenit un loc de pelerinaj pentru evrei și creștini.
Declinul și stagnarea otomană: În secolul al XIX-lea, influența otomană asupra orașului a început să slăbească, permițând puterilor europene, precum Franța, Marea Britanie și Rusia, să-și exercite influența asupra comunităților religioase din Ierusalim.

Influențele europene și începutul modernizării (secolul XIX)

Începând cu secolul al XIX-lea, Ierusalimul a fost expus influențelor și intereselor crescânde din partea puterilor europene, care au investit în construcția de spitale, școli și instituții religioase.

Imigrarea evreilor și creșterea tensiunilor: Spre sfârșitul secolului, odată cu mișcarea sionistă, au început primele valuri de imigrație evreiască, ceea ce a dus la tensiuni între comunitatea evreiască și cea arabă.
Rolul protector al puterilor europene: Franța a sprijinit comunitățile catolice, Rusia a oferit sprijin ortodocșilor, iar Marea Britanie a avut interese comerciale și politice. Aceste puteri și-au întărit prezența, construind cartiere noi și extinzându-și influența.

Ierusalimul în timpul Mandatului Britanic (1917 – 1948)

În 1917, Ierusalimul a fost capturat de forțele britanice conduse de generalul Edmund Allenby, în timpul Primului Război Mondial. După război, Liga Națiunilor a acordat Marii Britanii un mandat asupra Palestinei, iar Ierusalimul a devenit centrul administrativ.

Creșterea tensiunilor între evrei și arabi: În perioada Mandatului Britanic, tensiunile dintre comunitățile evreiești și arabe au crescut din cauza imigrației evreiești și a revendicărilor teritoriale. Au avut loc ciocniri violente și conflicte legate de accesul la locurile sfinte.
Planul de împărțire al ONU: În 1947, Națiunile Unite au propus un plan de împărțire a Palestinei în două state – unul evreiesc și unul arab, iar Ierusalimul să fie un oraș internaționalizat. Acest plan nu a fost acceptat de către arabii palestinieni și statele arabe vecine, ceea ce a dus la un conflict imediat.

Împărțirea Ierusalimului și războiul arabo-israelian (1948 – 1967)

După retragerea britanică și proclamarea statului Israel în 1948, Ierusalimul a fost împărțit între Israel și Iordania, ca urmare a războiului arabo-israelian din 1948.

Ierusalimul de Vest și Ierusalimul de Est: Ierusalimul de Vest a intrat sub controlul Israelului, iar Ierusalimul de Est, incluzând Orașul Vechi și locurile sfinte, a fost anexat de Iordania. Între cele două zone a fost stabilită o linie de armistițiu, cunoscută ca Linia Verde.
Restricționarea accesului la locurile sfinte: În perioada controlului iordanian, evreilor le-a fost interzis accesul la locurile sfinte din Ierusalimul de Est, cum ar fi Zidul Plângerii, ceea ce a alimentat tensiunile și dorința Israelului de a reunifica orașul.

Războiul de Șase Zile și reunificarea Ierusalimului (1967)

În 1967, în urma Războiului de Șase Zile, Israelul a ocupat Ierusalimul de Est, inclusiv Orașul Vechi, și a anexat unilateral întreg orașul, declarând Ierusalimul „capitala eternă și indivizibilă” a statului Israel.

Reacția internațională: Anexarea Ierusalimului de Est nu a fost recunoscută de majoritatea țărilor și de Națiunile Unite, iar statusul orașului rămâne un subiect sensibil în dreptul internațional.
Schimbări urbanistice și demografice: După anexare, Israelul a dezvoltat infrastructura și a extins Ierusalimul, construind cartiere evreiești în estul orașului. Politicile de colonizare israeliene în Ierusalimul de Est au fost criticate de comunitatea internațională.

Ierusalimul în conflictul israeliano-palestinian (1967 – prezent)

Conflictul israeliano-palestinian a adus Ierusalimul în centrul disputelor politice și religioase. Cele două popoare revendică orașul ca pe un loc sacru și simbolic.

Acordurile de pace și negocierile: Acordurile de pace semnate între Israel și Egipt, apoi între Israel și Iordania, au încercat să aducă stabilitate, dar problema Ierusalimului a rămas nerezolvată.
Declarația Ierusalimului ca „capitală unică și indivizibilă” de către Israel: În 1980, Israelul a adoptat o lege care proclama Ierusalimul drept capitala unică, ceea ce a dus la critici internaționale și la relocarea ambasadelor de la Ierusalim la Tel Aviv de către multe țări.
Statutul disputat: Palestinian Authority revendică Ierusalimul de Est drept capitala unui viitor stat palestinian, iar Israelul consideră orașul indivizibil. Statutul său rămâne o problemă centrală în discuțiile de pace.

Ierusalimul în prezent

Ierusalimul rămâne un oraș divizat din punct de vedere politic și religios, dar continuă să fie un centru de pelerinaj și de importanță mondială.

Locuri sfinte și coexistență religioasă: Orașul adăpostește locuri sacre pentru evrei (Zidul Plângerii), creștini (Biserica Sfântului Mormânt) și musulmani (Moscheea Al-Aqsa și Domul Stâncii). Administrația israeliană a păstrat controlul asupra locurilor sfinte musulmane prin intermediul unei autorități musulmane (Waqf), deși disputele continuă.
Recunoașterea internațională și poziția Statelor Unite: În 2017, SUA au recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului și și-au mutat ambasada acolo, ceea ce a stârnit controverse și proteste internaționale.
Planuri de dezvoltare și provocările viitorului: Orașul continuă să se dezvolte economic și urbanistic, dar tensiunile politice și sociale rămân ridicate, iar statutul său final este încă nerezolvat.

De la distrugerea celui de-al Doilea Templu de către romani în anul 70 e.n., Ierusalimul a trecut printr-o lungă perioadă de dominație străină. De atunci, controlul evreiesc direct asupra orașului a încetat, iar Ierusalimul a fost sub stăpânire străină pentru aproape 1.900 de ani, până în 1948, când statul modern Israel a fost creat și a stabilit controlul asupra părții de vest a orașului. Controlul asupra întregului Ierusalim, inclusiv partea de est, a fost obținut în 1967, în urma Războiului de Șase Zile.

Câți ani a fost Ierusalimul sub stăpânire arabă?

În perioada islamică, Ierusalimul a fost sub stăpânire arabă sau musulmană din anul 638, când califul Umar ibn al-Khattab a cucerit orașul, până în 1099, când a fost ocupat de cruciați. Ulterior, orașul a revenit sub control musulman în 1187, după recucerirea de către Saladin, și a rămas sub stăpânire musulmană (mai întâi sub Ayyubizi, apoi sub mameluci și, ulterior, sub otomani) până la sfârșitul Primului Război Mondial, în 1917.

În total, Ierusalimul a fost sub dominație musulmană sau arabă aproximativ 1.200 de ani, întreruptă doar de perioadele scurte de control cruciat între 1099 și 1187.